Dinamo a remizat cu Steaua, scor 1-1, în ultima confruntare din campionat dintre cele două rivale. „Câinii” se află pe ultima poziție a podiumului, adică în obiectivul trasat de conducere. Atât oficialii clubului din „Ștefan cel Mare”, cât și Mircea Rednic au precizat în numeroase rânduri că ținta pentru acest sezon nu este câștigarea titlului, ci clasarea între primele trei.
Chiar dacă sunt în grafic, pregătirile pentru noul sezon sunt în toi. Interesant este că atât Ionuț Negoiță, cât și Mircea Rednic încearcă să facă schimbări majore pentru stagiunea următoare. Finanțatorul lui Dinamo a declarat după meciul cu Steaua că este convins că Mircea Rednic va semna prelungirea contractului și va continua la Dinamo, însă în același timp caută soluții pentru banca tehnică.
Negoiță a întocmit o listă cu potențiali înlocuitori: Răzvan Lucescu, Cosmin Contra și Ioan Andone sunt tehnicienii de care patronul din „Ștefan cel Mare” se interesează. Negoiță a discutat cu mai mulți patroni din Liga 1 pentru a cere referințe în legătură cu cei trei, astfel încât să ia o decizie în cunoștință de cauză.
Nici Mircea Rednic nu stă degeaba
Dacă Negoiță are intenția de a-l schimba pe Rednic, antrenorul lui Dinamo intenționează… să-l schimbe pe Negoiță. Apropiații lui Mircea Rednic susțin că antrenorul a avansat în discuții varianta de a aduce la Dinamo un investitor din Belgia. Luciano D’Onofrio, fostul președinte de la Standard Liege, este omul pe care Rednic ar dori să-l aducă la Dinamo.
Luciano D’onofrio a fost trimis în judecată în 2014 într-un lot de 26 de persoane printre care se mai afla Ioan Becali, Cristi Borcea și Liviu Ciobotariu. Acuzațiile sunt de spălare de bani, fals, uz de fals și plăți fictive. Întrebat de reproterul ProSport la finalul derby-ului cu Steaua despre aceste discuții, Rednic a negat vehemet: „Nu am vorbit cu nimeni. Nu știu de nicio discuție”. În club, intenția lui Rednic nu este cunoscută.
La finalul lunii trecute, Rednic oferea garanții că va continua la Dinamo și anunța că după meciul cu Steaua va parafa o nouă înțelegere cu clubul alb-roșu.
„Suntem în discuții avansate, m-am văzut și ieri (n. red – 30 martie) cu domnul Negoiță. Lucrurile sunt OK. După meciul cu Steaua voi semna. Suntem pe drumul bun. Am discutat și despre proiecte”, preciza Mircea Rednic în cadrul unei conferințe de presă.
Totul pare un joc prin care Negoiță și Rednic vor să obțină condiții mai bune la negocierile pentru prelungirea contractului. Tratativele, care depindeau de rezultatul meciului cu Steaua, vor fi reluate la începutul acestei săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER